Ce este Asonanța? Definiția și exemplele acestui dispozitiv literar

De obicei, ne gândim la lectura ca la o activitate tăcută. Dar adesea, există sunete care se întâmplă în capul nostru. Când citim, recunoaștem modul în care cuvintele sunt articulate unul lângă celălalt. Nu trebuie să citiți cu voce tare o poezie Dr. Seuss pentru a ști care părți rimează; puteți auzi intuitiv că „șuncă”, „Sam” și „sunt” interacționează unul cu celălalt.

Scriitorii pot profita de această calitate audibilă folosind asonanța. Asonanța este repetarea sunetelor vocale în cuvinte care sunt apropiate unul de celălalt într-o propoziție sau frază. Repetarea creată de asonanță vă îmbunătățește scrisul cu ritm, dispoziție și accent.

Ce este asonanța?

Asonanța este uneori numită „rimă vocală” deoarece efectul ei asupra unui cititor este similar cu cel al unei rime. Și uneori asonanța creează rime clare, așa cum se întâmplă în această expresie:

"Nicio durere, niciun câștig."

Sunetul „ai” se repetă pentru a face o frază captivantă și se întâmplă să rimeze. Dar asonanța este și o modalitate pentru scriitori de a crea ritm și repetare fără a rime. De exemplu, în acest rând din „Sonetul 1” al lui Shakespeare:

„Dinele său moștenitor ar putea să-i poarte amintirea.”

„Moștenitorul” și „ursul” rimează, dar sunt ajutate de repetarea sunetului „eh” în „dură” și „memorie”.

4 moduri în care asonanța este folosită în scris

Ca dispozitiv literar , principala sarcină a asonanței este de a crea ritm. De aceea, veți găsi multe exemple de asonanță în poezii și versuri de cântece. Asonanța poate fi, de asemenea, presărată în proză pentru a sublinia anumite cuvinte, pentru a construi o stare de spirit și pentru a conferi prozei o calitate poetică.

1 Ritm: Asonanța este cel mai frecvent folosită pentru a crea ritm. Versurile hip-hop se bazează foarte mult pe asonanță din cauza structurii lor în general strânse și a ritmului rapid. Deoarece asonanța este mai lejeră decât o rimă, creează un ritm fără a fi suprasolicitant. De exemplu, gândiți-vă la acest vers:

„Eram într-o cameră întunecată, cu melodii puternice, căutând să fac un jurământ în curând.”– Kendrick Lamar, „Piscine (băut)”

Sunetul „oo” repetat în cuvintele „camera”, „melodii” și „în curând” nu numai că creează un ritm, ci generează și un sentiment de urgență. Apropierea tuturor acestor sunete plasează ascultătorul, sau cititorul, în scena claustrofobă de petrecere în care locuiește Lamar. Chiar dacă „camera” și „melodia” nu rimează din punct de vedere tehnic, sunetele lor vocale sunt suficient de apropiate încât să creeze un efect similar.

2 Dispoziție: vocalele repetate au și un efect psihologic asupra cititorului și pot genera o anumită dispoziție. Un sunet dublu „o” este înfricoșător; un „e” dublu țipă. Gândiți-vă la această frază: „Roata care scârțâie primește grăsime”. Poți simți scârțâitul supărător al roții care scârțâie?

3 Subliniere: Asonanța poate alerta un cititor asupra cuvintelor cruciale de-a lungul lucrării.

„Nu intra cu blândețe în acea noapte bună Bătrânețea ar trebui să ardă și să se îndepărteze la sfârșitul zilei Furia, furia împotriva morții luminii.” -Dylan Thomas, „Nu intrați blând în acea noapte bună”

Cuvintele asonante din acest verset sunt „vârstă”, „rave”, „zi” și „furie”. Aceste patru cuvinte spun cititorului multe despre starea de spirit și mesajul poeziei.

4 Proză poetică: ritmul poetic și muzicalitatea nu trebuie să se limiteze la poezie. Trecerea asonanței prin scrisul dvs. creează turnuri de fraze interesante și care captează atenția. Ca și în cazul oricărui dispozitiv literar, prea mult din el se va dovedi a fi înșelător sau enervant. Folosește-l atunci când simți că o atingere poetică ar putea adăuga ceva scrisului tău.

Care este diferența dintre asonanță, consonanță și aliterație?

Asonanta vs. consonanta

Unele surse definesc asonanța ca orice repetare a sunetelor apropiate unele de altele, dar convențiile englezei americane limitează definiția asonanței pentru a include doar sunete vocale. Repetarea sunetelor consoane se numește consonanță.

„Suntem o societate care se sugrumă cu cuvinte inutile.” —William Zinsser, Despre scrisul bine

Ai observat repetarea sunetului „s”? Este în „societate” și „sugrumare”, dar este și în „inutil” (de două ori) și la sfârșitul „cuvintelor”. Cartea lui William Zinsser Despre a scrie bine este instructivă, dar nu se simte niciodată uscată. Asta pentru că Zinsser știe să folosească dispozitive literare, cum ar fi consonanța prezentată în propoziția de mai sus, pentru a menține scrisul la fel de distractiv ca și conținutul. Pentru înregistrare, „sugrumarea” nu are sens acolo – Zinsser folosește jocul de cuvinte pentru a-și exprima punctul de vedere.

Asonanță vs aliterație

La fel ca asonanța, aliterația folosește repetarea unor sunete similare pentru a crea un efect interesant. Cu aliterație, sunetul care se repetă este plasat la începutul cuvântului și poate fi format din vocale sau consoane: „Ea vinde scoici pe malul mării”. Cu asonanța, plasarea sunetului în cuvânt nu contează, dar trebuie făcută de sunete vocale.

Gândiți-vă la această replică a lui Greg Tate într-un articol Vibe din 1998 despre Joni Mitchell:

„Dar ea nu este un papagal, un pirat sau o parodie.”

Sunetul „p” care se repetă este aliterație; sunetul „a” care se repetă este asonanță.

Exemple de asonanță

Fraze comune

"Nicio durere, niciun câștig."

"Țineti ochii pe premiu."

"Piatra ce se rostogoleste nu prinde muschi."

Cântece

„O zi bună în mintea mea, în siguranță să faci un pas Ia puțin aer acum, eliberează-ți avantajul.” -SZA, „Zile bune”

„Încerc să-mi ating scopul, puterea mea de vorbire ireproșabilă Doar nouăsprezece, dar mintea mea este mai bătrână. Aceste străzi din New York devin mai reci, îmi aduc pe umăr orice povară, orice dezavantaj.” — „My Shot” de la Hamilton

Literatură

„Pe buzele lor lipsite de scuipat ieșea un limbaj moale, în timp ce făceau în cercuri joase în jurul câmpului, șerpuind încoace și încolo printre buruieni.” — James Joyce, Un portret al artistului ca tânăr

„. . . despre poiană într-o agonie fragilă a grației și-a tras cârpele prin praf și cenușă.” —Cormac McCarthy, Întuneric exterior

Poezie

„Poștașul încă îmi înmânează facturi de parcă ar trebui să fiu norocos.” -Hanif Abdurraqib, „Vizionarea unei lupte la New Haven Dog Park, primii doi câini și apoi stăpânii lor”

„Un liliac trosnește pe fundalul pâlpâit și suntem obosiți de drumul de cai.” — Ada Limon, „Valul cel bun”

Întrebări frecvente privind asonanța

Ce este asonanța?

Asonanța este repetarea sunetelor vocale în cuvinte care sunt apropiate într-o propoziție sau vers. De exemplu, „Dinerul său moștenitor ar putea să-i poarte amintirea” (William Shakespeare, „Sonetul 1”). Sunetul „eh” în „dur”, „moștenitor”, „urs” și „memorie” este un sunet asonant.

Cum se folosește asonanța?

Asonanța este folosită pentru a crea ritm în scris. Are un efect asemănător rimelor, așa că îl veți găsi adesea în versuri de poezie și cântece. De asemenea, poate fi folosit, atât în ​​poezie, cât și în proză, pentru a crea o dispoziție sau pentru a pune accent pe cuvintele importante.

Care este diferența dintre asonanță și aliterație?

Atât asonanța, cât și aliterația folosesc repetarea sunetelor pentru a crea un efect asupra cititorului. Asonanța folosește doar sunete vocale, dar acestea pot fi plasate oriunde în cuvânt (de exemplu, „Prea tare pentru școală”). Aliterația folosește sunete vocale sau consoane, dar numai la începutul cuvântului (de exemplu, „Ea vinde scoici pe malul mării”).