Ce este caracterizarea indirectă în literatură?

Caracterizarea indirectă este atunci când un autor dezvăluie trăsăturile unui personaj prin acțiuni, gânduri, vorbire etc., în loc să o spună direct. De exemplu, caracterizarea indirectă care descrie un protagonist ar putea spune: „Ioan s-a repezit la bărbat fără avertisment”, în timp ce caracterizarea directă ar spune simplu, „Ioan a fost temperat”.

Caracterizarea indirectă este o tehnică esențială în scrierea creativă, dar are limitări. În acest ghid, acoperim elementele fundamentale ale caracterizării indirecte pentru a vă ajuta să o înțelegeți și să o utilizați singur. Dar mai întâi, să începem cu o definiție concludentă a caracterizării indirecte.

Ce este caracterizarea indirectă?

Caracterizarea indirectă este un tip de dispozitiv literar care dezvăluie detalii despre un personaj fără a le preciza în mod explicit. În loc să descrie un personaj într-un mod simplu, autorul își arată trăsăturile prin acțiunile, discursul, gândurile, aspectul și modul în care alte personaje reacţionează la ele ale personajului.

Uneori este greu de identificat un sens exact al caracterizării indirecte, dar, în general, este de fiecare dată când cititorul învață ceva despre un personaj fără să i se spună direct. Alternativa la caracterizarea indirectă este caracterizarea directă, în care autorul spune clar cititorului despre personaj, cum ar fi meseria, sentimentele sau motivațiile acestuia.

De ce este importantă caracterizarea indirectă?

Caracterizarea în general nu este necesară doar scrisului narativ; face parte din distracție! Cunoașterea personajelor portretizate în mod realist adaugă la valoarea de divertisment a literaturii și adesea dezvoltăm atașamente față de anumite povești din cauza modului în care ne raportăm la anumite personaje.

Caracterizarea nu este ceva ce un autor face o singură dată. Mai degrabă, caracterizarea este punctul culminant al multor detalii diferite ale personajului în momente diferite - când le adunați împreună, aveți un personaj cu mai multe fațete care se simte realist.

Ca modalitate de a stabili un caracter, caracterizarea indirectă are unele avantaje pe care caracterizarea directă nu le are. Mai exact, caracterizarea indirectă necesită ca cititorul să se implice cu textul mai mult decât o face caracterizarea directă; în loc să-ți hrănești cititorul cu lingura, îl ajuți să-l ghidezi spre propriile concluzii. Când cititorul trebuie să gândească singur și să pună singur piesele împreună, personajul și povestea devin mai personale.

Cu toate acestea, în unele situații, puteți alege să fiți mai clar și să prezentați trăsăturile de caracter mai clar, așa că în acele cazuri este mai bună caracterizarea directă.

Diferența dintre caracterizarea directă și indirectă

În practică, diferența dintre caracterizarea directă și cea indirectă este dacă scriitorul spune ceva direct cititorului (direct) sau îl implică (indirect). Cu alte cuvinte, caracterizarea directă arată în timp ce caracterizarea indirectă arată.

De exemplu, să presupunem că vrei să explici că un personaj este generos și plin de compasiune. Caracterizarea directă le poate descrie astfel:

Pentru că Sonia a crescut fără prea mulți bani, a dezvoltat un puternic simț al compasiunii și a oferit nevoiașilor fiecare șansă pe care o avea.

Caracterizarea indirectă este mai subtilă, bazându-se pe indicii și semnale în loc să o spună direct.

Sonia întinse mâna după portofel în momentul în care l-a văzut pe cerșetor. Amintindu-și cum era să fii foame în copilărie, ea și-a pus ultimul dolar în ceașca lui fără ezitare.

A învăța cum să folosești caracterizarea directă și indirectă este o mare parte a scrisului, mai ales în scrierea unei nuvele sau a unui roman.

Metode de caracterizare indirectă cu exemple

Există cinci metode principale de caracterizare indirectă: vorbire , gânduri , efect , acțiune și aspect , adesea prescurtat STEAL . Să aruncăm o privire asupra fiecăruia, folosind exemple de caracterizare indirectă din Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald.

Vorbire

Personajul face declarații care implică sau sugerează ceva despre el însuși, de obicei în dialog.

„Nu aș cere prea multe de la ea”, m-am aventurat. „Nu poți repeta trecutul.”

„Nu poți repeta trecutul?” strigă el neîncrezător. „De ce bineînțeles că poți!”

Replica fermă a lui Gatsby despre repetarea trecutului arată că este destul de optimist în ceea ce privește capacitatea de a repeta trecutul și adaugă mai multe detalii motivației sale de a o urmări pe Daisy.

Gânduri

Personajul gândește sau simte într-un mod care dezvăluie ceva despre cine sunt. Spre deosebire de vorbire, gândurile sunt observate doar de cititor și de personajul însuși.

Nu încetase nici o dată să se uite la Daisy și cred că a reevaluat totul în casa lui în funcție de măsura de răspuns pe care o tragea din ochii ei iubiți.

Faptul că Gatsby își prețuiește bunurile pe baza părerii lui Daisy arată cât de mult înseamnă ea pentru el. De asemenea, este de remarcat faptul că această observație este și o caracterizare indirectă a lui Nick naratorul și îi spune cititorului că începe să înțeleagă personalitatea lui Gatsby.

Efect

Efectul pe care un personaj îl are asupra altor personaje spune ceva despre ele. Cititorul vede cum reacționează alte personaje la ele și le urmează exemplul.

În clipa în care vocea ei s-a rupt, încetând să-mi atragă atenția, credința, am simțit nesinceritatea de bază a ceea ce spusese. Mă neliniștea, de parcă toată seara ar fi fost un fel de truc pentru a-mi atrage o emoție care contribuie.

Reacția lui Nick la povestea lui Daisy – el se simte manipulat – oferă cititorului un indiciu despre cum ar trebui să se simtă despre personaj – că ea este manipulativă.

Acţiune

Acțiunile proprii ale personajului demonstrează ce fel de persoană sunt. Aceasta este adesea cea mai puternică formă de caracterizare indirectă, dar și una dintre cele mai greu de realizat, deoarece este mai nuanțată.

Florile nu erau necesare, căci la ora două sosi o seră de la Gatsby, cu nenumărate recipiente care să o cuprindă.

Acest pasaj ne arată cât de nervos este Gatsby în legătură cu întâlnirea de la casa lui Nick; a comandat prea multe flori („o seră”, pentru hiperbolă) pentru că vrea să fie sigur că va face o impresie bună.

Aspecte

Uneori, apariția unui personaj îi spune cititorului ceva despre el. Puteți folosi aspectul atât pentru caracterizarea directă, cât și pentru cea indirectă. Când sunt folosite pentru caracterizarea indirectă, descrierile ar trebui să sugereze ceva despre personalitatea personajului. Dacă descrii doar trăsăturile fizice ale unui personaj, cum ar fi înălțimea sau culoarea ochilor, este o caracterizare directă.

Doi ochi strălucitori aroganți stabiliseră dominația asupra feței lui și îi dădeau aspectul că se apleca mereu agresiv înainte. Nici măcar sclipirea efeminată a hainelor sale de călărie nu putea ascunde puterea enormă a acelui corp – părea să umple acele cizme strălucitoare până când încorda șireturile de sus și puteai vedea un pachet mare de mușchi mișcându-se când umărul i se mișca sub haina subțire. . Era un corp capabil de o pârghie enormă — un corp crud.

Această descriere fizică a lui Tom îl pictează atât ca îngâmfat, cât și puternic, concentrându-se pe „ochii săi aroganți” și pe „pata mare de mușchi”. Observați cum Fitzgerald folosește caracterizarea directă împletită de-a lungul descrierii, cum ar fi detaliile specifice despre ceea ce poartă Tom: „slujba efeminată a hainelor sale de călărie” și „ghetele lui strălucitoare”.

Cum și când să folosiți caracterizarea indirectă

Iată trei sfaturi de experți care vă vor ajuta să utilizați caracterizarea indirectă în propria voastră scriere.

1 Concentrați-vă pe detalii

Diavolul este în detalii , cum se spune! Lucrurile minuscule care trec neobservate în viața reală pot fi o cale excelentă pentru caracterizarea indirectă, cum ar fi modul în care un personaj își ajustează părul, starea îmbrăcămintei sau limbajul subtil al corpului, cum ar fi să bate cu piciorul în nerăbdare.

Nu numai că aceste mici detalii dezvăluie multe despre personajul tău, dar și fac povestea ta mai vie și mai realistă.

2 Descrieți casa sau stilul de viață al unui personaj pentru a-și arăta personalitatea

Descrierea casei și a stilului de viață al unui personaj este o scurtătură excelentă pentru a-și demonstra caracterul. De exemplu, dormitorul lor este dezordonat sau curat? Acesta este un mare indicator al tipului de persoană. Alte detalii, cum ar fi la ce oră se trezesc, dacă au animale de companie sau ce mâncare mănâncă, toate sunt grozave pentru a-și arăta indirect natura.

3 Folosiți repetiția și consistența

La fel ca în viața reală, un personaj își va afișa trăsăturile proeminente din nou și din nou. Trucul pentru un scriitor este să găsească noi modalități de a arăta același lucru.

De exemplu, dacă vrei să arăți că un personaj este uituc, îi poți cere să ajungă târziu la o întâlnire, să întrebe numele unei persoane de mai multe ori și să rateze o misiune la serviciu. A avea toate cele trei incidente împreună are un impact mai puternic decât unul singur, iar consecvența face mai ușor pentru cititor să-și înțeleagă caracterul.