Ce este jurnalismul literar?

În acest articol, un jurnalist explică ce este jurnalismul literar și convențiile sale cheie.

Jurnalismul literar este un tip de scriere care folosește tehnici narative care sunt mai tipice romanelor, povestirilor și altor forme de ficțiune. Cu toate acestea, similar reportajelor tradiționale de știri, prezintă o poveste reală publicului.

Este, de asemenea, cunoscut sub numele de nonficțiune creativă, jurnalism de imersiune, jurnalism narativ și jurnalism nou.

Ultimul dintre acești termeni, „noua jurnalism” a apărut în anii 1960 și 70, când scrierile lui Tom Wolfe, Norman Mailer, Gay Talese, Joan Didion, Hunter Thompson, George Plimpton și Truman Capote, precum și jurnalismul gonzo au ajuns la nivel mondial. sferă publică.

Înainte de a continua, consultați ghidul nostru pentru cele mai bune instrumente de jurnalism.

Definirea jurnalismului literar

Antologia fundamentală a lui Norman Sim, The Literary Journalists, a inclus lucrările unora dintre acești scriitori. De asemenea, a încercat să definească exact ce este un jurnalist literar. În pasajul său de deschidere, scria:

„Jurnaliştii literari sunt observatori minunaţi a căror atenţie meticuloasă la detalii este legată de instrumentele şi tehnicile scriitorului de ficţiune. La fel ca reporterii, ei sunt culegători de fapte al căror material este lumea reală.

„Asemenea scriitorilor de ficțiune, ei sunt povestitori desăvârșiți, care își dotează poveștile cu o structură narativă și o voce distinctă.”

Deși istoria jurnalismului literar datează cu mult mai departe de anii 1960, atunci scriitori precum Tom Wolfe, Truman Capote și Gay Talese au expus acest stil în fața maselor.

Munca lor a fost renumită pentru calitățile sale captivante și pentru capacitatea sa de a construi un complot și o narațiune. În loc să se țină de formule jurnalistice, ei au scris cu propria lor voce și într-o narațiune stilistică care era unică a lor.

Acest stil de scriere nu era tipic pentru articolele din ziare ale zilei.

Deși povestirile lor lungi și cercetările aprofundate erau mai potrivite literaturii decât ziarelor, oameni precum Esquire și The New Yorker și-au publicat lucrările cu mare succes.

Jurnalismul nou nu este nou

Diferențele față de jurnalismul obișnuit din anii 1960 au fost notabile, de aceea munca lor a intrat sub o categorie umbrelă cunoscută sub numele de „nou jurnalism”.

Acestea fiind spuse, acest stil nu era deloc nou, jurnalismul literar fiind deja scris atât în ​​America de Nord, cât și mai departe.

John S. Bak, președintele fondator al Asociației Internaționale pentru Studii de Jurnalism Literar, subliniază modul în care jurnalismul a evoluat în diferite regiuni, dar când vine vorba de această formă de scriere, există încă trăsături care se suprapun. El a scris:

„Din moment ce jurnalismul din America și din Europa a evoluat din tradiții diferite, este firesc ca și jurnalismul lor literar să fi făcut acest lucru. Dar imaginea unui jurnalism literar condus de SUA și a unui reportaj literar produs în Europa nu este atât de clar delimitată pe cât s-ar crede sau s-ar spera.”

Recunoașterea jurnalismului literar?

Jurnalismul literar preia calitățile atât ale literaturii, cât și ale reportajului și le contopește în ceva unic. Potrivit Sims-ului menționat mai sus, există câteva caracteristici comune pe care cei mai buni scriitori de non-ficțiune literară le folosesc. El a spus:

„Printre caracteristicile comune ale jurnalismului literar se numără reportajele de imersiune, structurile complicate, dezvoltarea caracterului, simbolismul, vocea, concentrarea asupra oamenilor obișnuiți... și acuratețea.”

Editor, Mark Kramer, face ecou aceste caracteristici în „regulile încalcabile” ale sale pentru jurnaliştii literari, pe care le-a scris pentru Universitatea Harvard. Regulile lui sunt următoarele.

1. Jurnaliştii literari se cufundă în lumea subiecţilor şi în cercetările de fond.
2. Jurnaliștii literari stabilesc legăminte implicite cu privire la acuratețe și candoare cu cititorii și cu sursele.
3. Jurnaliştii literari scriu mai ales despre evenimente de rutină.
4. Jurnaliștii literari scriu cu „voce intimă”, informal, sincer, uman și ironic.
5. Stilul contează și tinde să fie simplu și parțial.
6. Jurnaliștii literari scriu dintr-o poziție dezactivată și mobilă, din care spun povești și, de asemenea, se întorc și se adresează direct cititorilor.
7. Structura contează, amestecând narațiunea primară cu povești și digresiuni pentru a amplifica și reîncadra evenimentele.
8. Jurnaliștii literari dezvoltă sens prin construirea reacțiilor succesive ale cititorilor.

După cum s-a spus mai sus, toate acestea sunt „reguli care se pot încălca”.

Dificultatea de a defini acest tip de scriere a fost atinsă și în antologia din 2012, Global „Literary Journalism: Exploring the Journalistic Imagination” de Keeble și Tulloch.

Ei au declarat: „La un nivel fără valori, am putea argumenta că, mai degrabă decât un gen stabil sau o familie de genuri, jurnalismul literar definește un domeniu în care se intersectează diferite tradiții și practici de scriere”.

Cu toate acestea, atunci când definesc jurnalismul literar și reportajul literar, definiția lui Keeble și Tulloch funcționează bine: „Marca definitorie a jurnalismului literar este personalitatea scriitorului, vocea individuală și intimă a unei persoane întregi și sincere. . . vorbind pur și simplu în propriul său drept”.

Critica jurnalismului literar

O mare parte din criticile legate de jurnalismul literar se referă la stilul său prioritar și tehnica narativă, față de reportaj.

După cum spune Josh Roiland de la Universitatea din Maine, „jurnalismul literar a cunoscut o renaștere în ultimii ani și, la fel ca toate mișcările populare, a susținut o reacție din partea celor care cred că fetișizează narațiunea în detrimentul cercetării și reportajelor”.

Autorul și academicianul, DG Myers, a împărtășit o altă critică a genului, apelând la „pretenție”.

El a scris: „Aparent, jurnalismul literar este jurnalism de lux, jurnalism de înaltă calitate. Este jurnalism plus scris frumos. Este jurnalism cu pretenții literare. Dar aici este chestia cu pretențiile literare. Sunt pretențioși. Sunt falși. Scriitorii buni nu se laudă că scriu literatură, care este un titlu de onoare.”

El subliniază, de asemenea, că metodele stilistice folosite sunt un amestec de scriere de călătorie și înregistrare istorică, mai degrabă decât jurnalism simplu. El a adăugat:

„(Jurnalismul literar) este istorie pentru că se angajează să determine ce s-a întâmplat într-un trecut, scrisul de călătorie pentru că depinde de observarea directă pe lângă dovezile documentate.”

Liz Fakazis a scris pentru Britannica pe tema jurnalismului literar și a criticilor acesteia. Ea a scris: „(Jurnalismul literar) a aprins o dezbatere asupra cât de mult ar putea fi un roman sau o nuvelă o piesă jurnalistică înainte de a începe să încalce angajamentul jurnalismului față de adevăr și fapte”.

În general, majoritatea acestor critici par să vină dintr-un punct de vedere similar.

Adică, stilul de eseu personal al scrierii care întruchipează jurnalismul literar este prea îndepărtat de valorile știrilor în forma sa cea mai puritană. De exemplu, unii susțin că acest tip de raportare nu pune suficient accent pe obiectivitate.

Rolul jurnalismului literar astăzi

Fakazis a discutat în continuare acest lucru în articolul ei Britannica, arătând spre evoluția adevărului în jurnalism ca motiv și justificare pentru acest tip de scriere. Ea a scris:

„Lucrările (jurnaliştilor literari) au contestat ideologia obiectivităţii şi practicile aferente acesteia, care au ajuns să guverneze profesia. (Jurnaliştii literari) au susţinut că obiectivitatea nu garantează adevărul şi că poveştile aşa-zise „obiective” pot fi mai înşelătoare decât poveştile spuse dintr-un punct de vedere personal clar prezentat.

„Reporterii de știri de masă au făcut ecou argumentele noilor jurnaliști, când au început să se îndoiască de capacitatea jurnalismului „obiectiv” de a ajunge la adevăr – mai ales după ce reportajele mai tradiționale nu au reușit să transmită adevărul complex al unor evenimente precum macartismul din anii 1950, războiul din Vietnam din anii ’60 și ’70 și scandalul Watergate de la începutul anilor ’70.”

Faptul că obiectivitatea a fost eliminată ca principiu călăuzitor al Societății Jurnaliștilor Profesioniști (înlocuit cu corectitudine și acuratețe) în 1996 împinge și mai mult acest argument.

După cum se discută într-un articol ThoughtCo al academicului Richard Nordquist, deși non-ficțiunea narativă este obligată să raporteze faptele, este, de asemenea, obligată să împărtășească imaginea de ansamblu și acest lucru poate fi și mai important. El a scris:

„Jurnaliştii literari se confruntă cu o provocare complicată. Ei trebuie să ofere fapte și să comenteze evenimentele curente în moduri care vorbesc despre adevăruri de ansamblu mult mai ample despre cultură, politică și alte fațete majore ale vieții; jurnaliştii literari sunt, dacă este ceva, mai legaţi de autenticitate decât alţi jurnalişti. Jurnalismul literar există cu un motiv: pentru a începe conversații.

În cele din urmă, jurnalismul literar este un tip de reportaj care necesită timp, angajament și cunoaștere profundă a meșteșugului. Nu este ceva ce veți citi des într-un tabloid sau online, dar este plin de satisfacții pentru scriitor și cititori.

Resurse pentru jurnaliști

Ce este jurnalismul de advocacy?

Ce este o piramidă inversată în jurnalism

Ce este jurnalismul cetățean?

Este jurnalismul o carieră bună?

Moare jurnalismul?

Ce este jurnalismul de date?

11 cele mai bune instrumente de jurnalism pentru profesioniștii ocupați

Ce este Muckraking Journalism?

Ce este jurnalismul Watchdog? Un ghid util

Ce este noua jurnalism?

Ce este jurnalismul științific? Un ghid detaliat

Cele mai bune 10 instrumente pentru jurnalismul de date pentru cercetare și managementul datelor

Cele mai bune 7 abilități de jurnalism pentru a te face un jurnalist de succes

Ce este jurnalismul galben?

5 W-uri ale jurnalismului: tot ce trebuie să știți

Ce este editarea în jurnalism? Un ghid cuprinzător pentru jurnaliști în devenire

Ce este jurnalismul gonzo? explicat

Întrebări frecvente despre jurnalismul literar