De ce scriem?

Întotdeauna am visat să o fac ca scriitor cu normă întreagă. Cumva, iată-mă, în fiecare zi trezindu-mă și conducând la o cafenea pentru a scrie o carte.

Pin

În mijlocul asta, fiindcă sunt plin de uimire că fac de fapt acest lucru scris, trebuie să mă întreb: de ce?

De ce scriu? De ce scrie vreunul dintre noi? De ce scrie?

De ce scriem?

Obișnuiam să cred că scriu ca să-mi fac un nume. Am crezut că scriu ca într-o zi să vând o mulțime de cărți și să fac bani.

Dar, deși au trecut doar câțiva ani de când am devenit un scriitor „cu normă întreagă”, în fiecare zi îmi dau seama din ce în ce mai mult că scrisul nu a fost niciodată despre prestigiu sau bani.

Vreau să îmi iau un minut să reflectăm și să ne reamintesc de ce scriem.

Scriem ca să putem trăi.

Săptămâna trecută am scris peste 10.000 de cuvinte. Asta e mult. A fost una dintre acele săptămâni în care nu m-am putut opri. Gânduri, cuvinte și pagini se revărsau din mine.

Nu m-a lovit săptămâna aceea o lovitură de noroc, ci viața. A fost o săptămână de durere și durere și m-am trezit constant spunând: „Nu știu ce să fac”.

Așa că am scris.

A fost una dintre cele mai mari și profunde scrieri ale mele. Am reflectat asupra vieții, relațiilor și renunțării. Sincer, nu cred că aș fi supraviețuit săptămâna trecută dacă nu aș fi scris.

Și deși ne spunem atât de des să ne găsim publicul și să ne imaginăm cititorul, vor exista întotdeauna momente în care trebuie să scriem pentru noi înșine .

Este un concept ciudat, dar ca scriitor, nu tot ce scrii va fi pentru un public mare. Vei scrie ca să poți trăi .

Scriem pentru că vedem altfel.

Singurul lucru pe care îl ai pe care nimeni altcineva nu îl are ești tu. Vocea ta, mintea ta, povestea ta, viziunea ta. Așa că scrie și desenează și construiește, joacă și dansează și trăiește așa cum poți doar tu.
— Neil Gaiman

Fiecare vede lumea diferit. Ca scriitori, vedem lumea în cuvinte.

Un scaun nu va fi niciodată pur și simplu maro și lemn. Va fi uzat și pătat. Va purta inele de cafea și pete de lacrimi și va spune poveștile fiecăruia.

Vedem lumea în texturi și culori care nu sunt niciodată ceea ce par a fi. Vedem oamenii din jurul nostru ca puzzle-uri și personaje, poveștile lor așteaptă să fie scrise și spuse.

Tânărul cuplu care se ține de mână sub Turnul Eiffel nu este atât de lipsit de griji pe cât par, în timp ce presiunea pariziană le strânge strânsoarea.

Și scriu pentru că mă întreb: „Dar dacă eu sunt singurul care îl poate vedea?”

Ce se întâmplă dacă eu sunt singurul care poate vedea scaunul pătat și poate spune povestea lui? Dacă sunt singurul care poate vedea prin cuplul din Paris?

Dacă neglijăm să scriem aceste povești pe care doar noi le putem vedea, se vor pierde pentru totdeauna?

Pot fi.

Așa că scriem pentru că vedem. Ca scriitori, fiecare vedem lumea în cuvinte diferite și avem obligația de a le scrie.

Scriem pentru că suntem cine suntem.

În eseul lui Annie Dillard The Death of the Moth , ea scrie despre ce înseamnă să fii scriitor.

Câți dintre voi, i-am întrebat pe cei din clasa mea, care dintre voi doriți să vă dați viața și să fiți scriitori? Toate mâinile s-au ridicat la întrebare. Tu, Nick? Veți? Margaret? Randy? Și apoi am încercat să le spun ce trebuie să însemne alegerea: nu poți fi altceva.
— Annie Dillard

Nu poți fi altceva.

Vei scrie pentru că ești cine ești. Veți scrie în diminețile însorite și după-amiezele ploioase, în cafenele și la colțurile de stradă. Vei scrie mii de cuvinte care poate nu vor fi citite niciodată, dar le vei scrie oricum.

Noi scriem.

Scriem pentru că, sincer, de cele mai multe ori nu simt că avem de ales. A devenit cine suntem, cum gândim, vedem și vorbim.

de ce scrii? Anunță-mă în comentarii.